
La 9 luni de la semnarea contractului de finanţare şi la peste 3 ani de la demararea scriptică a proiectului de revitalizare, Cetatea Oradea a fost predată celor care, până în 2015, trebuie să redea o faţă primitoare şi generatoare de profit celui mai important monument istoric al urbei. Mai concret, opt corpuri de clădire, drumurile dintre ele şi spaţiile verzi înconjurătoare vor fi în atenţia celor trei firme asociate care au adjudecat licitaţia contra
sumei de 21.369.865,66 lei (+ TVA). Marţi, 2 martie, în prezenţa viceprimarului Biro Rozalia, a arhitectului Pafka Ernest (responsabil de proiectul tehnic), a inginerului Carmen Albulescu (diriginte de şantier din partea Municipalităţii) şi a managerului de proiect Dumitru Sim, amplasamentul mega-şantierului de lângă Catedrala Ortodoxă din Centrul Civic a fost predat executantului. De menţionat că vineri, 26 februarie, a fost semnat contractul de execuţie aferent lucrării. Banii necesari provin din fonduri europene, via Programul Operaţional Regional. Primele corpuri de clădire vizate şi care vor intra efectiv în lucru la 1 aprilie sunt G, H şi K, acolo unde se doreşte dezvoltarea unor ambiente cultural-interactive. Potrivit arhitectului Pafka, viitoarele atracţii turistice vor fi de genul Muzeul Pâinii, Lapidarium, locuri de degustare de produse tradiţionale, dar şi centre de promovare a meşteşugurilor şi artei tradiţionale (
vezi filmul).

Viceprimarul Biro, extrem de încântată de demararea efectivă a lucrărilor, spune că se doreşte ca, în ciuda regimului de şantier care va domni la Cetate până în 2015 (într-o primă fază), obiectivul să rămâne deschis vizitatorilor. Se vor putea face vizite ghidate pentru a le prezenta celor interesaţi cum anume va arăta locul după ce lucrările se vor fi încheiat. De asemenea, reprezentanţii Municipalităţii orădene au relevat faptul că, potrivit regulilor jocului fianţat de Uniunea Europeană, timp de 5 ani de la încheierea lucrărilor, teoretic, Cetatea Oradea nu va putea fi folosită pentru producerea de bani. Însă, planurile de marketing turistic vor prevedea metode pentru ca, în ciuda unor constrângeri, proaspăt revitalizata cetate să se poată autofinanţa. Managerul de proiect Sim promite dări de seamă lunare cu privire la mersul lucrărilor. Accesaţi
galeria foto ataşată pentru a vedea imagini de la evenimentul de marţi, 2 martie.